packages-iconPrezentare statiune

Obergurgl-Hochgurgl

Bine aţi venit la Diamantul Alpilor. Situat la o altitudine de 1930 m, localitatea este înconjurată de uimitorul peisaj montan.

O localitate cochetă, cu o stradă părincipală și numeroase hoteluri de lux de 4 și 5*, o istorie fascinantă și locuri care uimesc privirile! Oferta de timp liber include drumeţii foarte variate: plimbări pe cărări romantice sau de-a lungul păşunilor alpine sau tururi pe gheţar şi pe vârfurile alpine până la 3000 m. Aerul binefăcător oferă beneficii pentru trup şi suflet.

O urcare cu Hohe Mut Bahn până la cabana cu același nume, vă duce direct la cel mai înalt loc din Austria unde se oficiază căsătorii. În caz că nu vreți să vă căsătoriți încă sau ați facut-o deja, puteți să vă răsfățați pe terasa cabanei, să vp puneți ochelarii de soare și să admirați splendoarea din jur! Gastronomia tiroleză vă va uimi și veți pleca cu greu de aici.

Tot la altitudine vă așteaptă o altă surpriză, la peste 2000 m, restaurantul panoramic Top Mountain Star, este locul în care trebuie să sărbătoriți frumusețea vieții cu un pahar de șampanie și o mâncare atent pregătită!

Săptămânal au loc evenimente care vă vă vor face vacanță și mai frumoasă! Ghizii locali, gazdele și oficiile de turism se ocupă să vă ofere tot confortul și vacanța la care visați întreg anul, plin de bun-gust și calitate, lux și atmosferă tiroleză autentică!

image

Şoseaua alpină Timmelsjoch

Şoseaua alpină panoramică Timmelsjoch, trece pe lângă Hochgurgl, înspre Tirolul de Sud, în Italia, la o altitudine de 2.509 m, conectând valea Ötztal cu Val Passiria.

» mai multe detalii

Şoseaua Timmelsjoch se numără printre cele mai impresionante din Alpi, datorită frumuseţii peisajului. De-a lungul drumului veţi găsi numeroase popasuri şi puncte panoramice. Drumul e deschis doar din Mai până în Octombrie.

image

Hotel Hochfirst

Hotelul Hochfirst este unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din valea Ötztal. Hotelul este închis pe timpul verii până în luna noiembrie 2013. În acest timp aveți posibilitatea să transmiteți o solicitare pentru o ofertă de preț pentru sezonul de iarnă la hotel Hochfirst.